Tu & ploaia
Totul ne desparte: distanta, viata, oamenii, poate si destinul. Dar dacá ai privi dincolo de
fereastra camerei tale m-ai zári, pentru cá sunt totul ce este în jurul táu: sunt depártarea,
sunt apusul si rásáritul... Sunt totul si, totusi, nimic...
Ai ascultat vreodatá ploaia? Ai privit-o cum sárutá pámântul, iar acesta îi ráspunde la
sárutári sorbindu-i picáturile márunte? Ai vrut vreodatá sá plângi, dar speriat ti-ai retras
lacrimile înáuntrul táu?Iti trimit lacrimile mele pentru cá sufletul meu se îneacá în
lacrimi; îti trimit sufletul meu pentru a-i da viatá prin tine...
Gândeste-te la mine: fii pámântul meu, lasá-má sá fiu ploaia ta...
Se însealá acela care crede cá stie ce este viata. M-am înselat si eu, aláturi de altii, si pot
sá spun cá îmi pare bine. De ce? Pentru cá am simtit ceva... Am uitat de mine, de lume,
de Univers. Toatá fiinta-mi paradoxal de zbuciumatá era strábátutá de ochii ei. Tráiam
prin ea.Era Paradisul? Sau ...Iadul? Era un înger? Sau ...un demon? Acum, la fel ca si
atunci, aceste întrebári nu-si gásesc ráspunsul. Probabil cá sunt axiome ale existentei
noastre, dovezi inexpulzabile ale trecerii prin viatá.Cine ar putea sti dacá viata este o
însusire sau o...calitate? Cine ar putea sti daca omul iubeste sau... vrea? In schimb, toti
stiu ce am simtit: împietrirea aceea la vederea ei. Toti cunosc scânteia ce a fácut sá
explodeze în mine un foc bizar ce mi-a incendiat sufletul. Mi-a zdrobit ratiunea, mi-a
frânt aripile, mi-a schimbat viitorul.Iubeam... Imaginea închipuitá a Edenului pálea, când
zâmbetul ei îmi sáruta chipul... Glasul ei, în contrast absolut cu vocea lumii ce má
înconjura si care îmi zgâria timpanele, umplea cu sunete calde aerul, dându-i parcá un
gust dulce. Mireasma care o înváluia îmi párea nefireascá, aproape neomeneascá.Atunci
am multumit Celui de Sus pentru cá ochilor mei le-a fost permisá vederea Sublimului. Nu
am îndráznit sá o pângáresc cu atingerea mea, ar fi fost un sacrilegiu, mi-am imaginat
doar dumnezeiasca senzatie.M-am trezit apoi brusc. Sunt sigur cá o sá mi se înteleagá
disperarea când... Doamne, fusese doar un vis! Má îndragostisem de un vis. Ceea ce pare
la prima vedere o nebunie este totusi, uneori, fidela copie a cruntei realitáti...
Dulcele meu vis
As dori ca dragostea noastrá sá nu cunoascá granitele sufletului omenesc, ca noaptea
gândurilor sá alunece pe lângá ea... Cuvinte simple si inocente as vrea sá o descrie,
adunate de printre astrii singuratici în mari pustii de lacrimi, împrástiate în nisipurile
galbene ale vesniciei.Corabia pe care vom pluti, printre banchizele albe ale durerilor ce
tintuiesc lumea, o vom sabota coborând în abisurile timpului, párásind un pámânt vechi si
negru de suferinte, ascunzându-ne în páduri submarine de anemone si corali, neatinse de
priviri muritoare... Acolo e un Univers, e al nostru, e inima aceasta ce tresare în asfintitul
Lunii, împrástiind culoare albastrá deasupra luminosilor ochi ai tái. Am gásit ochii
iubitului meu oglinditi în interiorul unei lacrimi ce curge pe obraz fárá a sti de unde vine
si unde va poposi... Ar fi pácat sá nu plângem când atâtea lucruri dor ca ploile reci ale
unei toamne târzii, când iubesti pe cineva, asa cum te iubesc eu pe tine, dulcele meu vis.
Oamenii fârá de dragoste si dragoste fárá ei nu vor exista în valurile spatiului nemiscat de
astri, cáci ei sunt una si cum ai putea despica recele de cald, lumina de întuneric, crinii
albi de ochii iubitului meu...As vrea sá nu fi existat poeti, ci tot ce a fost scris si plâns în
cuvinte desprinse din aripi de îngeri, sá ti le fi dedicat.Linistea noptii în care te astept, e
valul care acoperá suferintele nerostite. Rânduri nesfârsite, silabisite de-o eternitate, poate
fárá sens.As vrea sá-ti dáruiesc muzica astrelor, arborul lor lin si tácut printre
imposibilitátile posibile ale relativitátii miscárilor siderale, printre adevárul unui vis si
minciuna realitátii spre absolutul neatins...
Má stráduiesc sá te aflu printre vise, în mine însumi, sá te regásesc, pentru a te convinge
cá totul este o imensá gresealá, eu nu sunt ceea ce par a fi.Sunt doar rodul unei creaturi
fárá moarte, în mâinile cáreia am devenit celebrá.
Sunt cea ce moare de fiecare datá, pentru a renaste la un semn divin.Sunt cea care, prin
perindári celeste, încercá sá obtiná un strop de întelepciune si sá-l închine primei raze de
luminá ce îi mângâie blând obrazul.Sunt, poate, acel ghemotoc de viatá, blestemat de
forte eterne, rostogolindu-se zbuciumat prin falsele regiuni ale suferintei, iubirii si
pierderii...Sunt acea fiicá a cerului, care, prin încercari fárá numár, împlineste voia
creatorului unic; cu toate acestea sunt doar o scânteie scápatá din soarele párinte, fárá
umbrá , fárá identitate.Sunt doar un om. Si îmi este suficient. Pentru a suporta calvarul,
pentru a gási în sfârsit linistea, pacea în bratele calde ale iubitului...
Rugãciunea mea este ca toti ca sã aibã norocul de a trãi o dragoste, o dragoste care te
binecuvânteazã pe veci. Dacã rugãciunea mea va fi auzitã, nimeni nu va mai simti
niciodatã vinovãtie sau regret, urã sau dispret, ci numai dragoste. Amin.
Linistea noptii, seninatatea cerului si stralucirea stelelor imi poarta gandurile pe carari
ascunse, pana la cel care este soarele universului meu, pana la tine!...Cu vorbe timide
scaldate de lacrimi fierbinti, incerc sa cuprind in aceste randuri ceea ce simt...Daca ai
privi o clipa in inima mea, atunci ai fi cel care pentru a doua oara in istoria omenirii ar
descoperii focul, focul dragostei mele care arde
datorita existentei tale pe Pamant!Cum as putea sa te fac sa intelegi ceea ce simt eu pentru
tine?Tu reprezinti Luceafarul la care incerc in zadar sa ajung: intind mainile si in clipa in
care reusesc sa ma apropii de tine, rasare soarele si nu te mai gasesc...Atunci lacrimi ca
siruri de margaritare imi cad pe obraji...sufletul imi plange...Ma retrag din calea ta, dar te
astept sa vii la mine, sa ma imbratisezi, pt ca doar asa imi pot intregi fiinta si doar
impreuna putem porni in zbor spre infinit! Daca as putea, as vrea sa fiu un fir de aer,sa-ti
sarut pleoapele, sa ma strecor printre buzele tale atingandu-le, sa-ti strabat intreg trupul,
ca un fior placut si sa raman in inima ta, cuprinsa de aripile sufletului tau, sa-ti fiu mereu
aproape, sa-ti simt zambetul, privirea si bataile inimii! Stii tu oare cata bucurie aduc in
lacrimile mele zambetul si privirea ta? Aceste gesturi care pe tine nu te costa nimic,
pentru mine inseamna cat lumea intreaga, insusi universul!...Dar tu stii sa pretuiesti
gesturile mele? Stii sa-mi pretuiesti zambetul? Stii cate lacrimi au fost varsate pentru ca
un zambet sa-ti pot darui?Poti descifra sentimentele care sunt in simplul meu suras?...Stii
sa pretuiesti atingerea privirii mele? Stii cata iubire este in ochii mei si toata pentru tine?
Stii sa intelegi aceste minuscule gesturi? Icearca!... si vom fi amandoi fericiti!Toate
aceste cuvinte scrise pana acum se tes in jurul unui sentiment: IUBIREA! Daca iti spun ca
"TE IUBESC!", oare ce vei face? Imi vei rade-n nas, ignorandu-mi lacrimile din ochi?
Sau ma vei lua in brate si-mi vei impune tacerea buzelor printr-un sarut? Risc... si iti spun
ca Te Iubesc cum n-am iubit pe nimeni pana acum si nu cred sa mai iubesc vreodata!Te
Iubesc mai mult decat te iubeste insasi viata, mai mult decat oricine pe Pamant! As vrea
sa fim mereu "amandoi" si nu "unul"!Putine cuvinte... sentimente multe... Astazi mi-am
deschis sufletul pentru tine... Priveste cerul si vei vedea infinitatea iubirii mele... Si nu
uita:TOATA #DRAGOSTEA MEA E PENTRU TINE !
0 comments:
Post a Comment